miercuri, 30 mai 2018

Ce înseamnă mindfulness și care sunt beneficiile

Mindfulness înseamnă capacitatea de a fi prezent în fiecare moment. Mindfulness este opusul stării de a fi pierdut în gânduri sau emoții. Mindfulness înseamnă a deveni conștient de aceste gânduri și emoții și a nu ne lăsa pierduți sau dominați de ele.

Mindfulness s-a tradus la noi prin “conștiență”,“prezență” sau “atenție conștientă”.

Studii recente arată că peste 50% din timp suntem „furați” de gânduri, ceea ce contribuie major la starea noastră de nefericire. În loc să fim consumați de gânduri referitoare la ce-ar fi putut fi dacă… sau ce-ar putea fi dacă…, încercând să planificăm și să controlăm la nesfârșit realitatea, putem deveni conștienți de ceea ce se întâmplă în momentul prezent.

Putem deveni conștienți de respirație, de pașii pe care-i facem, de zgomotul de afară sau de verdele copacilor. În momentul în care suntem cu gândul în altă parte, nu  suntem prezenți față de ce se întâmplă aici și acum, astfel că o bună parte de realitate ne este furată. Mindfulness ne ajută să fim prezenți și prin asta să recuperăm acele momente în care suntem pierduți în prea multe gânduri. Un alt beneficiu al practicii mindfulness este că reușim să vedem lucrurile cu mai multă claritate și suntem mai împăcați cu lumea din noi și din afara noastră.

Mindfulness înseamnă să devenim mai conștienți de ceea ce se întâmplă atât în interior cât și în jurul nostru.

Încă de la început este bine să facem foarte clar distincția între a deveni conștienți de un lucru și a încerca să-l controlăm.

O tehnică simplă de mindfulness se referă la atenția asupra respirației. Diferența între a deveni conștienți de respirație, fără a o modifica sau îmbunătăți în vreun fel, și controlul respirației este foarte mare. Controlul respirației face obiectul tehnicilor de pranayama, care sunt cu totul altceva decât tehnicile de mindfulness. În mindfulness este foarte importantă dezvoltarea atenției și conștientizarea respirației, în cazul acestui exercițiu, fără a atinge în vreun fel respirația. În felul acesta putem deveni conștienți nu numai de respirație, dar și de cât de mare este dorința noastră de a controla și cât de puțin suntem obișnuiți să ne abandonăm în conștientizarea pură.

Un alt motiv pentru care mindfulness are o importanță capitală este acela că folosind regulat aceste tehnici, în viața noastră se creează un spațiu conștient, în care gândurile și emoțiile apar și dispar, fără ca noi să ne mai identificăm atât de puternic cu ele. Totodată, acest spațiu ne oferă o anumită libertate în luarea deciziilor: în momentul în care nu mai suntem atât de identificați cu anumite tipare și comportamente, deciziile pe care le luăm nu vor mai fi constrânse de acestea.

Mindfulness are o savoare aparte și practicată zi de zi, va da această savoare fiecărui lucru pe care îl facem.

luni, 28 mai 2018

Centrarea în Inimă

De fiecare dată când tristețea îți dă târcoale, când ai o problemă sau treci printr-o criză, revino în centrul Inimii tale.

Când nu știi ce să faci, când ești ținut captiv de o energie sau o stare sau simți că niciodată nu vei putea depăși un anumit obstacol, reîntoarce-te în centrul Inimii tale.

În asta constă practica: în a ne găsi centrul în Inimă și a ne reîntoarce în acest spațiu ori de câte ori ne pierdem în labirint.

O altă etapă e sa fim în centrul Inimii suficient de mult timp, încât să putem răspândi această conștiență a Inimii în tot ceea ce facem.

Maestrul și opera sa

O prietenă mi-a spus de curând că “Nu autorul contează, ci opera.”

Autorul este opera.

Asta înseamnă că trebuie să găsim smerenia de a ne lăsa modelați. Pentru că suntem, la rândul nostru, opera Spiritului sau a Divinului din noi.

Egoul iese în exterior și modelează lumea. Putem fi martorii acestor tendințe și, în același timp, să îi permitem Spiritului să ne modeleze din interior.

Asta presupune o stare de abandon și de încredere în Spirit, o cunoaștere a lui dincolo de mintea obișnuită.

Noi suntem opera unor forțe care aparent sunt dincolo de noi: suntem modelați fie de ego, fie de Spirit.

Iar la un moment dat, Autorul și opera devin una.

sâmbătă, 19 mai 2018

Tandrețea


Yann Tiersen - Porz Goret
Un prieten mi-a spus odată că cel mai important lucru între doi oameni este tandrețea.

Am văzut asta de curând într-o relație de prietenie dintre un bărbat și o femeie.

Ambii erau atât de maturi încât, deși  aveau probleme, ca fiecare dintre noi, sau treceau prin tot felul de stări, nu acestea contau cel mai mult. Ceea ce conta era tandrețea.

Nici nu știu dacă cei doi erau împreună, dar ceea ce exista între ei e ceva ce nu am văzut în multe cupluri și care există poate mai mult în relațiile de prietenie, în care renunțăm să avem pretenții de la celălalt și îl acceptăm în schimb așa cum e, cu toate ale sale.

Tandrețea e ca un câmp de energie care rămâne mereu prezent, oricare ar fi evenimentele sau energiile care ne cutreieră, e ca o energie de bază din care toate se nasc și în care toate se întorc.


Yann Tiersen - Porz Goret


Sursa imaginii: Youtube

miercuri, 16 mai 2018

Dumnezeu e de trăit

Spiritualitatea e ca gustul căpșunilor: până nu guști, nu știi cum e.

Dintotdeauna au existat dezbateri referitoare la spiritualitate, la existența sufletului, cine suntem dincolo de învelișurile minții sau ce supraviețuiește morții. Dar nenumăratele teorii, filosofii, păreri și teologii n-au ajutat prea mult: e ca și cum ți-ai da cu părerea despre gustul căpșunilor fără să le fi savurat niciodată.

Cei care au gustat, au tăcut, și –au invitat și pe ceilalți în această tăcere interioară.

Niciodată, niciun om nu s-a bucurat de gustul căpșunilor numai prin intermediul minții – e ca și cum le-ai cunoaște doar la nivel de teorie. Căpșunile trebuie gustate pentru a fi înțelese. La fel e și cu spiritualitatea.

„Traducerea” Realității Supreme în cuvinte a dat naștere diverselor religii. Realitatea însă rămâne aceeași, și e o chemare și o invitație întru trăire a Ei.

luni, 7 mai 2018

Meditația înseamnă cunoaștere interioară

Meditația e un fel de anatomie interioară.

La fel cum anatomia se ocupă cu studiul organelor corpului și a modului în care acestea funcționează, meditația se ocupă cu studiul omului pe dinăuntru, a modului cum funcționează în interior.

Ce poate fi mai anatomic decât întrebarea “Cine sunt eu?”

Meditația de revelarea sinelui sau Cine sunt eu? a fost readusă în atenția oamenilor de Ramana Maharshi.

O etapă importantă în cadrul acestei meditații este conștiința martor: rămâi martor la orice răspuns și la orice mișcare a minții.

O altă etapă este liniștea și starea de abandon, când devii efectiv una cu liniștea.

Meditația este o știință, la fel ca anatomia. Și e nevoie de tot atât discernământ și claritate pentru a o practica.