vineri, 27 aprilie 2018

Transformă-ți demonii în petale de trandafiri

Demonii sunt considerați niște energii care nu ne dau pace, în budhism sunt văzuți ca obstacole care ne împiedică să realizăm ce ne-am propus. Mânia, orgoliul, gelozia, tristețea extremă, lăcomia, ignoranța sunt considerați demoni – niște energii care pun stăpânire pe noi când nici nu te-aștepți și ne transformă starea într-o clipă.

Ce putem face? Cum putem scăpa de sub influența lor?

Exista o înțelepciune străveche care spune: Invită-ți demonii la ceai. Altfel spus, în loc să fugi de ei, să te prefaci că nu există sau să-i alungi în fel și chip, invită-i la ceai și privește-i în ochi.

Shadow-work (să lucrezi cu umbra) este o tehnică extrem de eficientă prin care putem lucra cu toate aceste energii care ne dau târcoale. Fie ca este vorba de demoni, frici, tipare mentale, traume, amintiri sau emoții pe care le negăm sau de care încercăm să ne ascundem – orice poate constitui un material pe care îl putem aduce în lumina conștiinței și pe care îl putem examina.

Shadow-work înseamnă să alegi una din aceste energii, amintiri sau emoții, să o lași să se manifeste în câmpul conștiinței și să îi asculți povestea, să vezi ce are să-ți spună. E posibil să nu fie suficientă o singură meditație de acest fel, dar la un moment dat, când și-a încheiat dansul, acea energie se va întoarce în sursa din care a apărut. Iar noi vom ramâne mai conștienți, liberi de ea și cu o poveste în plus.

Mai demult, când Buddha medita sub copacul bodhi, cel mai puternic demon a strâns armate întregi de demoni, pentru a-i arăta că nu poate ieși biruitor din această viață, că poate fi înfrânt. Buddha era în meditație profundă; demonii și-au trimis săgețile otravite asupra lui. Atât de pură și de puternică a fost meditația lui Buddha, încât săgețile s-au transformat în petale de trandafiri.

Putem transforma demonii și săgețile otravite în petale de trandafiri. În loc să le lăsăm să ne năruie viața, pot deveni combustibilul prin care putem deveni mai conștienți de noi înșine.

Sursa pozei:

<a href='https://br.freepik.com/vetores-gratis/linda-rosa-flor-de-cerejeira-fundo_1809120.htm'>Designed by Freepik</a>

Un comentariu: